Chiar trebuie să-ţi cumperi o lopată pentru zăpadă?

26 iunie 2017

Iarnă înseamnă zăpadă. Şi zăpadă înseamnă să dai cu lopata. Află cum să faci mai uşoară munca de curăţare a zăpezii!

 

Este Decembrie, iarna a început şi surprinzător, au căzut primele zăpezi… adevărate.

 

Dacă în alţi ani prima ninsoare serioasă venea după 15 Ianuarie, anul acesta am avut „noroc” şi, înainte chiar de startul iernii astronomice, să ne trezim într-o frumoasă dimineaţă cu un strat de 25 de centimetri de zăpadă.

Iar dacă vorbim de ninsori şi zăpadă, vorbim şi de curăţarea drumurilor şi trotuarelor. Iar dacă primarul nu a fost luat prin surprindere şi chiar se străduieşte să cureţe drumurile publice, atunci vorbim despre deszăpezirea aleilor şi curţilor noastre.

 

Dacă pentru copii zăpada reprezintă o bucurie şi startul unor activităţi unice şi distractive, pentru noi, proprietarii de case, ninsoarea înseamnă mai mult o corvoadă şi o muncă extenuantă. Pentru că zăpada înseamnă mânuitul lopeţii, înseamnă curăţarea aleilor şi trotuarelor şi, înseamnă multă muncă suplimentară.

 

Sau există o variantă mai uşoară?

 

Da, putem alege să scurtăm substanţial timpul de muncă şi, pe deasupra, chiar să ne distrăm degajând zăpada.

 

Dacă suprafaţa pe care trebuie să o curăţaţi este mai mare de 100 m², merită să investiţi într-o freză de zăpadă. Veţi economisi multe ore de muncă grea şi plictisitoare.

 

Iar dacă suprafaţă ce trebuie curăţată este mai mare, sau dacă în zona dvs. ninge mult, alegeţi o freză de zăpadă profesională, cu evacuarea în două trepte. Veţi transforma curăţarea zăpezii într-o activitate distractivă şi entuziasmantă.

 

3 sfaturi de care să ţineţi cont când vă hotărâţi să cumpăraţi o freză de zăpadă:

 

– Aleile şi trotuarele să fie curăţate de pietre, altfel aveţi şanse mari să plătiţi câteva geamuri sparte la vecini, pentru că zăpada zboară din coşul frezei peste 15 metri;

– Dacă aveţi de curăţat zone înclinate, este bine să alegeţi o freză de zăpadă cu un motor mai puternic de 6,5CP, pentru a face faţă sarcinii mai mari la tracţiunea în rampă (de exemplu modele Husqvarna ST261E, sau ST276EP);

– Pentru curăţarea suprafeţelor mari (cum ar fi: parcări hoteluri, pensiuni, service-uri auto), unde sunt necesare multe manevre de întoarcere, este foarte utilă facilitatea decuplării tracţiunii pe câte o roată, utilajul fiind astfel mult mai uşor de manevrat.

 

Dacă totuşi aţi ales îndepărtarea zăpezii cu lopata, ţineţi cont de câteva sfaturi: nu vă supraestimaţi condiţia fizică, începeţi uşor, degajând cantităţi mici de zăpadă şi faceţi pauze dese.

 

Vă doresc să daţi cât mai puţin la lopată iarna asta!

0 Comentarii